joi, 5 septembrie 2013

Recenzie #32: "Salem's Lot" de Stephen King

Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2007
Număr de pagini: 576
Format: 13 x 20 cm
Copertă: paperback
Titlul original: Salem's Lot

    La fel ca şi în Carrie, parcă şi din Salem's Lot lipseşte ceva; ceva care să facă acţiunea mult mai incitantă pentru acest gen de cărţi. Poate că Salem's Lot e un horror, însă pentru mine a fost unul destul de sec. Mi s-a părut doar un roman clasic cu vampiri, în care aceştia nu se îndrăgostesc de mii de ori, ca şi "noua generaţie". În Salem's Lot, Stephen King consideră vampirii nişte creaturi care beau sânge , fără pic de suflet, aşa cum Bram Stoker i-a adus pentru prima dată în literatura fantastică.
    Ben este Van Helsing-ul acestei cărţi cu vampiri. La început a avut patru ajutoare: Matt, un profesor de engleză, care moare pe patul de spital din cauza unui infarct; doctorul Cody, de asemena mort, din cauza unei capcane a vampirilor; părintele Callahan, care sfârşeşte prin a fi transformat, dar nu îşi pierde cumpătul şi pleacă din Salem's Lot (am citit că acesta va reveni în Turnul Întunecat 5: Lupii din Calla, ca preot venit din dimensiunea noastră şi stabiit în cea a pistolarului); şi Mark, un puşti de doisprezece ani, singurul care mai supravieţuieşte, înafară de Ben. Am observat că în cărţile lui Stephen King (cel puţin pe cele care le-am citit eu până acum), copiii sau adolescenţii au un rol important (Mark în această carte, Carrie în cartea cu acelaşi nume, Jack în seria Turnul Întunecat, micul Danny în Shining).
    Stephen King are un mod aparte de a scrie, care te captivează şi te face să citeşti totmai mult din cărţile sale. Singurul motiv pentru care îi scad din punctaj acestei cărţi este că nu mi s-a părut horror, iar aproape în toate locurile unde am citit despre ea, scria că aparţine acestui gen.

NOTA MEA: 4,5 / 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu