joi, 21 februarie 2013

"Cronicile Wardstone 9: Aliata Vraciului - Eu sunt Grimalkin" - Joseph Delaney

     Cronicile Wardstone, serie devenită bestseller internaţional va avea şi un film care va apărea în octombrie 2013.

     După ce Diavolul i-a ucis cu brutalitate copilul, singurul ţel al lui Grimalkin este nimicirea acestuia. Fără prea mare tragere de inimă, se aliază cu Vraciul şi cu ucenicul său, Tom, ajutându-i să-l lege şi să-l decapiteze pe Diavol. Acum, Grimalkin este o fugară, iar misiunea pe care o are este una mortală. Pentru ca spiritul Diavolului să fie înfrânt şi alungat de pe Pământ pentru totdeauna, Grimalkin trebuie să ţină departe de ghearele vrăjmaşilor capul retezat al acestuia, indiferent de preţul pe care trebuie să-l plătească...
„Actuala asasină a clanului Malkin este Grimalkin. Foarte rapidă şi puternică, această vrăjitoare se conduce după un cod propriu al onoarei şi nu recurge niciodată la şiretlicuri. Preferă ca potrivnicul să însemne pentru ea o provocare. Deşi onorabilă, Grimalkin are şi o faţă întunecată, fiind renumită pentru faptul că întrebuinţează tortura. Cu toţii se tem de acel ţac-ţac al cumplitelor ei foarfeci.”
    Cartea este disponibilă la editura Corint Junior, are 352 de pagini, dimensiunea de 12x16,5 cm, iar preţul de listă este de 39,90 de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu