luni, 29 iulie 2013

Ce mai citesc...

    Ştiu că am rămas rău de tot în urmă cu postările de pe blog, dar am avut şi eu o mică vacanţă, chiar şi de la acest hobby. Ce-i drept, am mai citit, dar nu am mai scris recenzii, însă asta se va schimba de luna viitoare.
    Deocamndată citesc cărţi pentru şcoală, pe care vreau să le termin cât mai repede să mai pot citi vreo trei-patru cărţi pentru mine. Cam astea trebuie să le citesc pentru şcoală, plus Hanul Ancuţei: Fântâna dintre plopi de Mihail Sadoveanu, Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă şi Luceafărul de Mihai Eminescu. Cartea cu Nuvele de Ioan Slavici corespunde doar cu două nuvele pe care le am de citit: Moara cu noroc şi Gura satului, pe care nu le-am găsit separat pe goodreads.com. Din cele pe care le-am avut pentru şcoală am terminat deja Alchimistul de Paulo Coelho şi Al cincilea munte, de acelaşi autor, plus primul volum din Crimă şi pedeapsă de Dostoiesvki (eu o am structurată pe două volume), iar acum citesc al doilea volum din CP şi primul din Mizerabilii de Victor Hugo.
     Tot vara aceasta mai vreau să citesc şi Sânge albastru 2: Bal mascat de Melissa de la Cruz, Lupii din Mercy Falls 1: Fior de Maggie Stiefvater, Sub aceeaşi stea de John Green şi măcar să mă încep de Cutia răului de Martin Langfield.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu